În data de 19 noiembrie 2022, începând cu ora
10.00, în localitatea Măgurele, zeci de parteneri și colaboratori au fost
alături de echipa iStoma la prima acțiune de plantare a peste 600 de pomi
fructiferi.
Ceea ce era programat să fie fie ”Pădurea
iStoma” devine astfel ”Livada iStoma”. Rodul acestor pomi fructiferi, meri și
peri, se va comercializa, iar fondurile obținute din această acțiune se vor
canaliza spre alocarea de burse studenților la facultățile de stomatologie din
țară, dotarea unităților de învățământ stomatologic din România și spre copiii
orfani aflați în dificultate.
Acțiunea de plantare s-a realizat prin
alocarea unei sume egale cu 10% din profitul iStoma, devenind astfel prima
acțiune de acest tip, urmând ca an de an, cu ajutorul partenerilor care au
susținut și susțin iStoma, Piața Stomatologică și CautDentistBun, să fie
realizate noi acțiuni de acest fel.
Implicarea celor prezenți precum și a celor ce
nu au reușit să ajungă, dar care au susținut în ultimii ani iStoma prin
utilizarea soft-ului în cabinetele și clinicile stomatologice, este
fundamentală pentru succesul unui astfel de demers, motiv pentru care întreaga
echipă iStoma mulțumește tuturor pentru încrederea acordată și promite ca și pe
viitor, serviciile prompte, actualizările și îmbunătățirile continue să
reprezinte, ca și până acum, prioritatea de bază în activitatea sa.
Mai jos vă prezentăm câteva imagini de la
acțiunea de plantare, adresându-vă invitația ca la următoarele plantări să fim
din nou împreună, ajutați de copiii noștri, pentru a oferi viitorului un aer
bun, curat și o șansă tuturor celor care au nevoie de sprijinul nostru.
Vă
mulțumim tuturor pentru implicare!